Sun. Aug 1st, 2021

Vrei să testezi un SUV ? În perioada 24-25 iulie vei putea face acest lucru în cadrul SUV Fest 2021 organizat la Ciolpani, Ilfov

1 min read
gAuto

Dacă sunteţi pasionaţi de maşini, în acest weekend (24-25 iulie) se va organiza la Ciolpani, judeţul Ilfov, expoziţia auto SUV Fest 2021.

În realitate este mai mult decât o expoziţie auto, în cadrul acestui eveniment vor exista numeroase modalităţi de relaxare: zonă de food truckuri, muzică bună, traseu de biciclete, loc de joacă dedicat pentru copii şi (poate cel mai important aspect) sesiune întregi de test drive cu SUV-uri.

Veţi putea conduce pe circuitul TCS Racing Park numeroase modele, de la Audi Q5, Q7 sau Mercedes-Benz G350, până la Honda CR-V, Ford Kuga, Hyundai Tucson, Isuzu D-Max, Kia Sportage, Mazda CX-30, Nissan Juke, Suzuki Vitara sau Toyota Rav4.

Foarte important de menţionat este că accesul la târg este gratuit, parcarea este gratuită, iar pentru a face test drive trebuie să vă programaţi în prealabil pe suvfest.ro. Vor exista 3 circuite de testare cu grade de dificultate diferite, tocmai pentru a scoate ce este mai “rău” din maşini.

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.