Sun. Sep 27th, 2020

Microsoft vrea să cumpere o parte din TikTok, dar cu Donald Trump preşedinte nimic nu este sigur

2 min read
Software

Microsoft vrea să cumpere de la ByteDance o parte din reţeaua de socializare TikTok. Compania chineză nu prea vrea să vândă, însă în condiţiile în care TikTok este închisă în din ce în ce mai multe ţări, trebuie să facă ceva cu acest nume care a crescut peste noapte.

Negocierile dintre Microsoft şi ByteDance sunt avansate, însă nimic nu este sigur când îl ai pe Donald Trump preşedinte. În weekend Microsoft a anunţat suspendarea discuţiilor după ce Donald Trump a declarat presei că ar prefera blocarea TikTok în Statele Unite ale Americii, decât achiziţia sa de către o companie americană.

Când spui multe prostii, lucruri fără noimă, aspecte pe care nu le-ai analizat înainte, în România avem acea expresie “vorbeşte gura fără tine”. Cam aşa este şi Donald Trump, unul dintre cei mai ciudaţi preşedinţi pe care i-a avut Statele Unite ale Americii.

Pentru că declaraţia sa a agitat multe ape, Donald Trump a acceptat să se întâlnească cu Satya Nadella, CEO-ul Microsoft. În urma discuţiei dintre cei doi, se pare că preşedintele american s-a răzgândit şi a dat undă verde celor de la Microsoft pentru continuarea negocierilor cu ByteDance.

Chiar şi aşa povestea va mai avea multe episoade. Microsoft vrea să cumpere doar business-ul TikTok pentru Statele Unite ale Americii, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, în timp ce CEO-ul ByteDance, Zhang Yiming, a transmis angajaţilor săi o scrisoare prin care îi informează că nu este de acord cu vânzarea operaţiunilor americane ale TikTok.

Va urma…

Sursa: nytimes.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.