Wed. Feb 19th, 2020

Fabrica ARCTIC de la Ulmi sau cum arată una dintre cele mai moderne facilități de producție din Europa

5 min read

O parte dintre cei ce ne urmăresc site-ul știu că eu și Darius suntem din Găești. Este un orășel din Dâmbovița cu puțin peste 10.000 de locuitori, cunoscut la nivel național pentru fabrica de frigidere Arctic. 

Este motorul orașului. Aici lucrează mii de persoane și am spune, dacă ne uităm la veniturile realizate an de an, că avem de-a face cu o poveste de succes. Arctic a devenit partea  grupului Arçelik în 2002, iar în țara noastră au peste 4400 angajați (alături de subcontractori). 

Unitatea de producție de la Găești este cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa;

Presupun că fiecare dintre voi a avut un frigider de la Arctic și pe lângă prețul bun au ieșit în evidență prin fiabilitate, raportul preț / specificații / experiență de utilizare. Toate acestea  îi recomandă. De aici aș spune că a venit și succesul comercial. Altfel nu ar fi ajuns să livreze peste 34 milioane de frigidere. 

Grupul Arçelik a realizat care sunt oportunitățile pe plan local și au ales România pentru o investiție majoră. O nouă fabrică realizată lângă Târgoviște, la Ulmi, o unitate de producție care să respecte cele mai noi standarde – Industry 4.0.  

Apropo, cele mai importante branduri ale Arçelik sunt Arctic, Beko și Grundig. Alte branduri din portofoliu: Dawlance, Defy, Singer, Altus, Blomberg, Flavel etc.  

Cele 23 de fabrici sunt distribuite în 9 țări: România, Turcia, Pakistan, Bangladesh, China, Rusia, Tailanda, India și Africa de Sud. 

Ce înseamnă Industry 4.0?

Un robot ce alimentează benzile cu piese necesare în procesul de producție;

Am preluat o declarație din comunicatul de presă: 

Industry 4.0 nu înseamnă numai productivitate crescută. Înseamnă în primul rând sustenabilitate și atenție pentru un viitor mai bun. Datorită implementării tehnologiilor avansate, consumul de energie per produs se va reduce cu 28%. Apa folosită în procesul de producție va fi reciclată și refolosită în proporție de aproape 100%, deșeurile de plastic, metal, lemn, carton și metal vor fi colectate separat, iar fabrica este dotată cu sursă de energie regenerabilă, dar și cu zone verzi, în exterior și interior, pentru o calitate mai bună a aerului”, a precizat  Murat Büyükerk, CEO al Arctic. 

Industry 4.0 mai este denumită și a 4-a revoluție industrială și asta pentru că tehnologiile de ultimă generație sunt introduse spre a facilita și automatiza procesul de producție. Vorbim de tehnologii precum IIoT (Industrial Internet of Things), dispozitive interconectate, robotică cooperativă etc. 

Detalii legate de noua fabrică Arctic de lângă Târgoviște:

  • peste 1400 de noi locuri de muncă generate în zonă (inclusiv furnizori);
  • prima unitate de producție green din România, a obținut deja certificarea LEED Platinum, cea mai mare distincție pe care o fabrică o poate primi 
  • 700.000 de m2, construită în 17 luni;
  • capacitate de producție ce va ajunge la 2.2 milioane mașini de spălat pe an;
  • 70% din operațiunile de producție se bazează pe sisteme autodeterminate și autogestionate, controlul calității este 100% automatizat;
  • instalația fotovoltaică produce 1 milion de kWh pe an (ajută la reducerea emisiilor de CO2 – 362 tone mai puțin). 

Fabrica de la Ulmi – impresii personale;

Sunt din zonă și am aflat despre planurile Arctic de a construi o fabrică lângă Târgoviște. Am trecut pe drumul respectiv de mai multe ori și acum după ce am văzut și fabrica pot să spun că este impresionant ce au reușit să construiască în 17 luni, aproape 1 an și jumătate. 

În spațiul respectiv nu era nimic acum 2 ani și ceva, un câmp la ieșirea din Târgoviște pe drumul spre București. Pentru vechea capitală a Țării Românești este o gură mare de oxigen, după ce vechile unități industriale din perioada comunistă s-au închis una după cealaltă. 

Un sens giratoriu uriaș facilitează accesul în fabrică. Guvernul României a promis că va construi Târgoviște – Tărtășești cu 2 benzi pe sens spre a facilita transportul. 

La intrarea din față se află birourile, un ecran uriaș cu informații legate de activitatea din fabrică și un showroom cu produsele companiei. În spate se desfășoară activitățile de producție propriu-zise. 

O fabrică care îndeplinește standardele Industry 4.0 combină partea virtuală cu cea fizică. Ai senzori și informații preluate și analizate în cloud și oameni pe linia de fabricație. Omul este ajutat de mașină spre a fi mai eficient, iar o parte din producție se bazează pe elemente automatizate. Spre exemplu, nu mai erau motostivuitoare care să care piesele ci roboți care îndeplineau această sarcină. 

Fiecare angajat este evaluat și în funcție de capacitățile sale ajunge a fi distribuit într-o poziție care să i se potrivească cât mai bine. Informațiile despre activitatea sa cad în seama senzorilor capabili să analizeze fiecare etapă din ciclul de producție în parte. 

Trebuie să spun că este impresionat să vezi cât de mare este fabrica și rolul operatorului uman ajunge a fi restrâns spre activități ce nu pot fi robotizate. Nu degeaba i se spune a 4-a revoluție industrială. De la inventarea motorului cu aburi de către James Watt la mijlocul secolului al XVIII-lea încercăm să automatizăm, să creștem ritmul și eficiența etc. Nu este o mișcare descoperită în revoluția digitală din prezent. 

Cum fabrica Arctic de lângă Târgoviște își atinge țelurile eco?

Vremea fabricilor care poluau mediul se restrânge din ce în ce mai mult, iar amprenta în ecosistem ajunge a fi pozitivă. La fabrica Arctic au apelat la tehnologie spre a reduce poluarea. 

  • lumină naturală + LED-uri smart;
  • încălzire și răcire smart cu sistem de recuperare;
  • sistem de recuperare și reciclare a apei;
  • management inteligent al consumului de energie;
  • panouri solare pentru producția de energie electrică;
  • folosirea de aer presurizat prin sisteme cu eficiență ridicată. 

Fabrica Arctic de lângă Târgoviște dovedește că putem avea tehnologie de ultimă oră și în țara noastră. Au reușit să construiască o fabrică ce combină partea digitală / virtuală cu cea fizică, cu producția de mașini de spălat. Este o dovadă că Europa încă are un cuvânt de spus în lumea electrocasnicelor de mari dimensiuni și sper ca pe lângă Arctic să avem și alte exemple de succes. 

Categorii: diverse

Tag-uri: advertorialArctic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *