Wed. Feb 19th, 2020

HMS = echivalentul GMS dezvoltat de Huawei, primele detalii pentru iterația 4.0 în stadiu beta

3 min read

La conectarea unui Huawei Watch GT2 cu un OnePlus 7T pe lângă aplicația Huawei Health mi-a cerut să instalez și Huawei Mobile Service, altfel nu ar fi realizat conexiunea între smartphone și ceas.

Este un software pe care Huawei îl dezvoltă în ritm alert și au în plan să-l transforme într-o soluție echivalentă GMS (Google Mobile Services).

De fapt, ce a făcut Huawei pentru a găsi o soluție în ce privește problematica colaborare cu Google?

  1. A investit 1 miliard dolari în a aduce aplicații și jocuri în magazinul propriu – AppGallery (se spune că în India s-au dus la cei ce dețin aplicațiile din TOP 150 pe Android și le-au propus să-și porteze aplicațiile și să le facă să funcționeze cu HMS așa cum colaborează acum cu GMS-ul);
  2. Dezvoltă servicii echivalente cu ce oferă Google pe smartphone-urile sale: Huawei Mobile Services este un pas în această direcție. Mă aștept să descoperim și alte soluții software (Gmail, Chrome și YouTube nu cred că sunt așa ușor de reprodus :)). Pe de altă parte, publicul tânăr migrează pe aplicații noi (TikTok ar fi un exemplu);
  3. Harmony OS nu va fi pe telefoane mobile în viitorul apropiat. Le este mai ușor să customizeze un Android AOSP peste care să adauge HMS și AppGallery. Este greu să-i faci pe dezvoltatori să realizeze aplicații compatibile cu un nou OS, așa că de portat în AppGallery și rulat pe Android mi se pare a fi mult mai la îndemână, cel puțin pentru moment. Aș face pariu că nici nu îl au pregătit într-o fază așa avansată spre a fi portat pe un smartphone.

A fost organizat un eveniment pe 27 decembrie – HDG / Huawei Developer Groups. Acolo au fost oferite informații pentru Huawei Mobile Services 4.0 în stadiu beta.

Care sunt noutățile din Huawei Mobile Services 4.0 beta?

Funcții noi pentru:

  • Ads Kit și In-App Purchases – pentru advertising și achiziții în aplicație;
  • Push Kit și Analytics Kit – mesaje din cloud spre terminale și analiza a comportamentului de utilizator;
  • Account Kit – prin contul Huawei să fie accesate și alte aplicații pe baza protocolului OAUTH 2.0, Game Services – nu cred că are nevoie de prezentare, Location Kit, Maps Kit și Drive Kit (stocare în cloud pentru fișiere, permite utilizatorilor să salveze conținut din aplicații și jocuri);
  • Safety Detect – aplicație capabilă să analizeze integritatea sistemului, să scaneze aplicații și URL-urile malițioase + detecție a utilizatorilor falși spre a avea un plus de securitate pe dispozitiv.

Da, Google sunt sigur că nu este prea fericit când vede planurile Huawei și servicii în genul HMS. Ei văd cum Android evoluează de unul singur, fără serviciile și aplicațiile lor (principala metodă de făcut bani, prin targetare cât mai bună a ad-urilor către utilizator). Pe de altă parte, este clar că Huawei prin HMS are parte de un plus major de informații & date, joacă fix rolul Google.

Sursa: GSMarena.com
Categorii: telefoane-mobile

Tag-uri: GMSHMSHuaweiHuawei Mobile Services

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *