Fri. Dec 13th, 2019

Rezultatele modeste ale LG Electronics din ultima perioadă au dus la demiterea CEO-ului companiei

1 min read
Diverse

Nu ştiu exact ce se întâmplă cu LG Electronics, însă se pare că gigantul sud-coreean are probleme importante la nivelul întregului grup, nu doar pe divizia de mobile. În trimestrul al treilea din 2019 compania a anunţat o scădere a profitului net de peste 30%, aspect care a atras cu sine luarea mai multor decizii importante de către consiliul de administraţie.

Poate cea mai importantă dintre acestea este demiterea CEO-ului Jo Seong-Jin. Acesta a fost forţat să îşi dea demisia, chiar dacă contractul său a fost prelungit în martie 2018 cu încă 3 ani. Alături de Jo Seong-Jin au mai plecat şi alţi directori mai mici, iar la LG Electronics se anunţă o reorganizare generală ce ar putea aduce închideri de fabrici, concedieri şi chiar retrageri din diverse pieţe.

Se pare că noul CEO, Brian Kwon, va încerca să implice mai mult compania în zona software, în special în segmentul inteligenţei artificiale. În acest moment LG Electronics este un grup ce contează prea puţin pe această piaţă, iar acest aspect trage în jos rezultatele financiare ale companiei (hardware-ul are limitele sale la capitolul profitabilitate).

Rămâne de văzut ce schimbări vor aplica şi diviziei mobile, una care merge în pierdere de mai bine de 4 ani.

Sursa:
Categorii: lg

Tag-uri: ceodemisieLGLG Electronics

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *