Thu. Apr 2nd, 2020

Din 2020 am putea asista la o creştere spectaculoasă a amenzilor de circulaţie

1 min read
gAuto

În ultimii doi ani Guvernul României a decis să păstreze punctul de amendă la valoarea de 145 lei. Actuala plafonare expiră la 31 decembrie 2019, iar în acest moment nu a fost luată încă o decizie cu privire la prelungirea acesteia. Existe voci care susţin chiar că Guvernul se gândeşte serios să nu mai prelungească actuala plafonare de 145 lei punctul de amendă.

Ţinând cont că salariul minim brut pe economie a tot crescut în ultima perioadă, iar în teorie valoarea punctului de amendă se calculează ca fiind 10% din acesta, de la 1 ianuarie 2020 punctul de amendă ar putea creşte de la 145 lei la 223 lei, adică un plus de peste 50%.

În funcţie de clase am avea următoarele amenzi:

  • Clasa 1 (2 – 3 puncte) – valori cuprinse între 446 şi 669 lei;
  • Clasa 2 (4 – 5 puncte) – valori cuprinse între 892 şi 1115 lei;
  • Clasa 3 (6 – 8 puncte) – valori cuprinse între 1338 şi 1784 lei;
  • Clasa 4 (9 – 20 puncte) – valori cuprinse între 2007 şi 4460 lei;
  • Clasa 5 (21 – 100 puncte) – valori cuprinse între 4683 şi 22300 lei (aceasta se aplică doar persoanelor juridice).

Pentru persoane fizice cea mai mică amendă ar putea fi de 446 lei (223 lei dacă este plătită în 15 zile), iar cea mai mare ar putea fi de 4460 lei (2230 lei dacă este plătită în 15 zile).

Sursa:
Categorii: gauto

Tag-uri: amendaamendă de circulaţiepunctul de amendă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *